Denumire: S.C. B.SMART LANGUAGE S.R.L.
Brand: Centrul de limbi străine B.Smart
Judet: Bucureşti
Localitate: Bucureşti
Adresa: Bd. Unirii 78, sector 3, Bucureşti

Începutul

Centrul B.Smart Language sărbătoreşte în 2015, 12 ani de activitate, de experienţă şi resurse, dobândite şi reinvestite cu succes în calitatea serviciilor educaţionale oferite în beneficiul clienţilor.

Fondat la iniţiativa unui colectiv experimentat de profesori, ce au înţeles nevoile în creştere ale societăţii româneşti, a reuşit cu succes să pună bazele unui sistem modern de deprindere a limbilor străine, îmbinând perfect manualele de studiu cu tehnicile de predare interactive.

Misiunea echipei B.Smart

Investiţia în educaţie oferind oamenilor posibilitatea să-şi urmeze propria cale în dezvoltarea personală şi profesională, cu efecte pozitive în relaţiile de business atât intragrup cât şi intergrup.

Crearea de nişe de relaţionare şi comunicare între oameni, premise pentru soluţii inovative pentru cele două categorii cărora ne adresăm: mediul corporate și tinerii profesioniști.

Formarea copiilor de către personal specializat, într-o manieră interactivă, cu scopul integrării lor optime în societatea actuală definită prin dinamism şi pragmatism, respectate fiind particularităţile de vârstă şi individuale ale acestora.

Valori – Metode de predare

Faţă de modelul clasic, promovat de instituţiile publice de învăţămant, Centrul de Limbi Străine B.Smart vine în sprijinul cursanţilor cu o programă personalizată, bazată pe nevoile specifice ale fiecărui student. Astfel, cu ajutorul materialelor de studiu recunoscute internaţional şi prin implicarea trainerilor noştri experimentaţi, transformăm tradiţionalele ore monotone de curs create în jurul unei programe rigide, în şedinţe interactive, deosebit de plăcute. Înlăturând barierele dintre profesor și cursant și lucrând cu grupe mici şi omogene din punct de vedere al cunoştinţelor, reuşim să construim un cadru adecvat conversaţiei, care devine baza însuşirii atât a vocabularului, cât şi a regulilor de gramatică şi a pronunţiei. Practic, bazându-ne pe reţetele de succes ale instituţiilor internaţionale partenere, reuşim să livrăm progres lingvistic sigur, rapid si într-o atmosferă destinsă.

Obiective – Programe de pregătire

De-a lungul anilor, o dată cu cei peste 10.000 de cursanţi ai noştri, am învăţat să transferăm atât abilităţi de comunicare în limbile străine, cât şi progres în limbaje specializate în cadrul programelor de pregătire pentru afaceri, domeniu medical, juridic, turistic și economic.

O deosebită importanţă o acordăm cursurilor corporate, gândite să acopere nevoile de comunicare ale organizaţiilor. Astfel, cu un portofoliu bogat de cursanţi din companii multinaţionale, regii autonome, ambasade si consulate, instituţii bancare si companii de comerţ, reuşim să răspundem necesităţilor de buget, timp și spaţiu, croind oferte personalizate.

De doisprezece ani asigurăm, prin programe dedicate copiilor, liceenilor și studenţilor, un cadru optim de înţelegere, fixare și dezvoltare a cunoştinţelor de limbă străină deprinse în sistemul public. Totodată, asigurăm pregătire pentru susţinerea unor examene cu certificare internaţională a competenţelor lingvistice pentru copii, tineri și adulți: Cambridge – YLE, FCE și CAE, IELTS, BEC, ILEC și ICFE; DELF, DALF; ZD; CILSU, CELIS.

Back to top
Contactează-ne ACUM